LOADING...

Beneficiile soluțiilor inteligente

Simt că e momentul să explic mai îndeaproape beneficiile soluțiilor inteligente pentru dezvoltarea orașelor și regiunilor. Fac acest lucru pentru că tendința cetățenilor este adesea de a subestima sau chiar blama aceste soluții ”ale viitorului”, sub pretextul nepotrivirii cu cerințele și nevoile curente ale comunităților din care aceștia fac parte.

Avantajele soluțiilor inteligente sunt uneori mai puțin vizibile, însă pot determina efecte pozitive semnificative, de impact, pentru o societate care se dorește a fi sustenabilă. În numeroase cazuri, costurile de implementare ale acestora sunt mai mici decât cele corespunzătoare soluțiilor tradiționale, conducând totodată la eficientizări financiare considerabile.

Să luăm un exemplu simplu. Un coleg m-a întrebat nu demult în cel fel cred că ar putea fi rezolvată lipsa terenurilor de sport puse la dispoziția cetățenilor din Timișoara. I-am oferit un răspuns pe loc, aparent nesatisfăcător în primă fază. Și anume, i-am răspuns că – inițial – soluția ar trebui să consiste în implementarea unei aplicații inteligente cu ajutorul căreia să poată fi efectuate următoarele operațiuni: vizualizarea ocupării și rezervării terenurilor (în prezent, respectiv în viitor), rezervarea efectivă a terenurilor (și anularea rezervărilor), identificarea sportivilor doritori să folosească în comun terenurile (ex. altă echipă de fotbal), trimiterea de feedback cu privire la starea terenurilor către administrația publică ș.a.m.d. O astfel de aplicație ar costa de la câteva mii la câteva zeci de mii de euro în funcție de facilitățile oferite, bugetul investit fiind mult mai mic în comparație cu costurile de amenajare sau implementare ale unor terenuri de sport suplimentare (minim câteva zeci, respectiv sute de mii de lei per teren). Avantajul imediat ar fi că aplicația ar putea afișa în orice moment indicatori de stare și performanță variați, de exemplu:

  • gradul de folosire a terenurilor, pe diverse categorii: cartiere, intervale orare, tip de sport practicat, număr mediu de sportivi care ocupă un teren ș.a.;
  • numărul de cereri de rezervare respinse, din lipsă de disponibilitate sau capacitate;
  • numărul de reclamații cu privire la starea terenurilor;
  • numărul de sincronizări pentru folosirea în comun a terenurilor etc.

Astfel, această aplicație ar susține Primăria Municipiului Timișoara în adoptarea deciziilor optime pentru rezolvarea necesităților și problemelor cu privire la: cartierele în care e necesar a fi construite terenuri noi, locațiile unde se pretează instalarea nocturnelor, terenurile obligatoriu a fi recondiționate având în vedere multiplele reclamații, particularitățile campaniilor de promovare ce trebuie întreprinse pentru utilizarea eficientă a terenurilor ș.a.m.d. Sportivii ar putea să opteze pentru a se antrena pe terenurile mai puțin ocupate ale cartierelor adiacente. Societatea civilă ar putea să vizualizeze transparent și în timp real graficele de folosire a terenurilor, exercitând o presiune pozitivă și rațională asupra administrației publice pentru luarea de măsuri. Există și alte avantaje, pe care nu le voi detalia în cele de față. În felul acesta, prin punerea la dispoziție a unei aplicații inteligente – relativ ieftine – pentru gestionarea terenurilor sportive publice, primăria ar optimiza intervențiile proprii în domeniu, sportivii ar opta convenabil între facilitățile existente, iar societatea civilă – preocupată de sănătate, mișcare și petrecerea timpului liber – ar deveni un partener constructiv în rezolvarea problemelor și necesităților curente – putând participa inclusiv cu finanțări private pentru anumite obiective.

Un alt exemplu privind utilitatea aplicării soluțiilor inteligente este descris în acest blog: www.idezvoltare.ro/utilitatea-solutiilor-pentru-dezvoltare-urbana-inteligenta.

Este de la sine înțeles că soluțiile inteligente sunt reprezentate nu doar de aplicațiile software, ci și de clădirile automatizate, sistemele pentru mobilitate / iluminat / încălzit / irigat / producere a energiei / reciclare / etc., dispozitivele digitale publice, platformele pentru colaborarea intra- și inter-instituțională / facilitarea accesului la serviciile spitalicești / încurajarea economiei partajate / promovare modernă  ș.a., toate dotate cu ”inteligență”.

Aceste soluții ”ale viitorului” ar trebui în fapt să fie soluții ale prezentului, pentru a determina caracteristicile, interacțiunile și efectele necesare dezvoltării accelerate și sustenabile a comunităților noastre, în baza următoarelor beneficii:

  • interconectare;
  • integrare;
  • eficientizare și optimizare în termeni de funcțiuni oferite, timp, spațiu, costuri și calitate;
  • valorificarea oportunităților (ex. identificându-le prin intermediul analizelor avansate de date);
  • transparentizare;
  • asigurarea repetabilității proceselor și a aplicării ”aceleiași măsuri” pentru toți rezidenții și vizitatorii;
  • sporirea încrederii și atragerea resurselor, capacităților și fondurilor dinspre partenerii privați;
  • facilitarea dezvoltării soluțiilor private, prin punerea la dispoziție a datelor / proceselor / standardelor deschise;
  • responsabilizare socială prin promovarea argumentată a obiceiurilor sănătoase;
  • educarea și integrarea socială prin utilizarea unor facilități prietenoase și atractive (ex. gamification);
  • protecția mediului, prin reducerea folosirii resurselor și desfășurarea activităților în limitele strict necesare;
  • limitarea efectelor negative în lanț, prin aplicarea mentenanței predictive în sistemele publice;
  • asigurarea rezilienței multidisciplinare susținute de interconectarea, automatizarea și înzestrarea cu inteligență a sistemelor;
  • îndeplinirea unor activități ce se pot realiza doar folosind tehnologiile de ultimă generație (ex. acționarea la distanță sau în zone greu accesibile recurgând la drone);
  • promovarea indirectă și directă a orașelor și regiunilor, prin creșterea rating-ului general al acestora și oferirea de soluții atractive & prietenoase.

PS: Mai jos am atașat câteva clipuri exemplificatoare pentru acest blog.

Comments (1)

Poate că va mai trece un deceniu ( poate două ) până ajungem la un nivel sustenabil de inteligență ( nu doar al orașului 😅) .
Important e să începem cât mai repede 😊

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *