Multă lume nu știe cu adevărat ce înseamnă reziliența, deși acest concept ar trebui să fie în vizorul tuturor organizațiilor și persoanelor, având în vedere multiplele provocări care se întrevăd pentru deceniile viitoare: pandemii, schimbări climatice, tehnologii ce vor modifica paradigmele sociale, migrații, crize economico-financiare ș.a.m.d. Nu este cazul să fim pesimiști, ci realiști și prevăzători, transpunând în realitate expresia străveche ”paza bună trece primejdia rea”.
Pentru a dăinui, prospera și a fi sustenabile, comunitățile sunt ”condamnate” să se descurce în orice condiții și să își revină rapid din toate situațiile critice (ce apar în mod ciclic), cu ajutorul abordărilor și instrumentelor inteligente. Aceasta este esența rezilienței, iar dezideratul supraviețuirii și bunăstării solicită multă competență și pregătire prealabilă pentru întrunirea capabilităților presupuse de o tratare profesionistă și înțeleaptă.
În primul rând, trebuie pornit de la gestionarea serioasă și permanentă a acestui concept, alocând responsabilii și resursele dedicate implementării, făcând din reziliență un factor integrat și firesc al vieții, neforțat și nestresant, așa cum japonezii tratează cutremurele nenumărate cu care se confruntă. Este nevoie, de asemenea, de un plan de contingență, indicat de standardul ISO 9001 de atâția ani… Câți pot spune însă că îi acordă atenția cuvenită? Planul de contingență presupune identificarea și implementarea din timp soluțiilor ce vor trebui aplicate în eventualitatea apariției situațiilor limită. De exemplu, un spital ar putea semna un contract cu o instituție vecină care dispune de un generator și construi deja instalația de racordare, pentru a fi folosită în scopul salvării vieții pacienților (ex. conectați la aparatele medicale) în cazul rămânerii în pană totală de curent.
Contrar părerii uniformizate a majorității, reziliența privește toate cadrele de viață și activitate ale comunităților:
- Climatic, ex. vs. intemperii, deșertificare;
- Economic, ex. vs. crize financiare și de resurse, diminuarea magnetismului localităților;
- Social, ex. vs. crize psiho-emoționale în masă, emigrații masive;
- Tehnologic, ex. vs. atacuri cibernetice, tehnologii disruptive;
- Teritorial, ex. vs. modificare a structurii geologice (vezi cazurile Olandei sau Japoniei);
- Administrativ, ex. vs. pierdere a competențelor și a oportunităților majore de finanțare convenabilă;
- Politic, ex. vs. pierdere a credibilității și implicit a participării actorilor importanți la dezvoltare;
- Ecologic, ex. vs. micșorare drastică a biodiversității (vezi cazul Germaniei);
- Epidemiologic, ex. vs. paraziți eliberați din calotele glaciare topite.
Pentru implementarea soluțiilor de gestionare a situațiilor de criză, este necesar a se realiza în prealabil o veritabilă sesiune de inginerie a cerințelor (i.e. disciplină existentă și aplicată riguros în unele companii și instituții), care să țintească implicit asigurarea rezilienței, ca parte integrantă a sistemelor vizate. Toate demersurile trebuie să pornească de la cunoașterea profundă a statu-quoului local și a ADN-ului comunitar (ex. formele de manifestare a mulțimilor sau apetență populației pentru folosirea tehnologiilor noi), în caz contrar soluțiile implementate pot fi sortite din start eșecului.
Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (instituție internațională importantă) pune accentul în primul rând pe următoarele caracteristici necesare asigurării rezilienței: adaptabilitate, robustețe, redundanță, flexibilitate, abilitate în alocarea resurselor, incluziune și integrare, specificând un mediu general propice pentru transpunerea în realitate:
- Economic: diversitate sectorială și a competențelor, inovare, suport infrastructural;
- Instituțional: viziune clară, resurse pentru sectorul public, colaborare administrativă multi-nivel, guvernare participativă;
- Societate: incluziune, coeziune, rețele active, acces la servicii;
- Mediu: dezvoltare sustenabilă, infrastructură adecvată și de încredere, resurse naturale disponibile.
Având în vedere era tehnologică în care ne aflăm și posibilitățile multiple de a satisface eficient cerințele proiectelor, este de la sine înțeles că e foarte util a fi folosite conceptele dezvoltării inteligente, cu ajutorul soluțiilor și abordărilor inovatoare ale acesteia. Însă, trebuie ținut cont totodată și de minusurile aferente ale acestei dezvoltări, unul dintre acestea fiind dependența de circuitele electronice ce ar putea să nu funcționeze în anumite situații (ex. câmpuri electro-magnetice cu anumite configurații). Unele detalii sunt în acest blog ce l-am scris: idezvoltare.ro/dezvoltarea-inteligenta-conditie-pentru-asigurarea-rezilientei.
La final, subliniez faptul că multe orașe importante ale lumii și-au creat deja un Plan de Acțiune Integrat pentru Reziliență Urbană, ce definește viziunea pentru reziliență urbană, cadrul de lucru pentru laboratoarele ”vii”, foaia de parcurs pentru implementare, monitorizarea și evaluarea progresului, experimentele necesare, strategiile relevante și finanțările posibile. Un exemplu în acest sens este orașul Rotterdam: urbact.eu/sites/default/files/resilient_europe_rotterdam_action_plan_final.pdf.